Viata mea cu Dexcom

               A fost cu mult mai buna , dupa cum deja am mai scris in alta postare. Am ales acest subiect pentru a-mi face de lucru cu scrisul pe blog. A fost un capitol de aur in viata cu diabet, ceva ce mi-as dori sa aibe oricine are de a face cu acest stil de viata.
                Cred ca pentru fiecare experienta purtarii Dexcomului este unica si are un specific. Totusi sunt cateva trasaturi generale care ar iesi la iveala daca am istorisi fiecare cum este. De aceea va invit sa comentati cu lux de amanunte daca doriti. Daca cineva afirma ceva si pentru alta persoana este exact inversul poate fi pur si simplu un alt context, o altfel de simbioza, etc. Nu as vrea sa fac loc unor nesfarsite contradictii. Aceasta este experienta mea si acestea sunt observatiile si principiile dupa care m-am ghidat. Asadar:
              Astazi voi vorbi despre insertia senzorului. Prima data m-a ajutat sotul Ioanei. Desigur am avut emotii vazand marele harpon roz movuliu, insa, chiar nu a durut defel. In general senzatia este de  fir rece care strabate carnea si iese repede. Daca da de un mic vas de sange este o senzatie unica, dar nici atunci nu este durerere. O foarte mica usturime. Cred ca este posibil sa doara daca cuiva ii intra in muschi. sunt de preferat zonele mai grasute.
              Apoi sotul meu a fost cel care mi-a pus senzorii si partea amuzanta este ca ma tineau atat de mult incat mai mereu trebuia sa isi reaminteasca cum se pune, pana s-a obisnuit. In primul an ma tineau senzorii in medie 30-33 de zile, cel mai mult a fost de 44 de zile. Apoi 18...cred ca le-au modificat ceva, nu stiu...
               Noi am folosit Skin Tak lichid inainte de inserare si aveam grija sa fie bine tivit(apasat bine pe margine) plasturele Dexcom, pentru ca de la margini incepe sa se desprinda. In a saptamana 3-4 taiam marginile dezlipite, curatam pielea de impuritati cu alcool izopropilic si aplicam ca la inceput, peste Skin Tak , un plasture IV, Prima se numea, care rezista cam o saptamana . Ocazional am mai folosit Omnifix parca.
              L-am purtat intotdeauna pe brat, in zona vaccinurilor, mai putin pe ultimul , pe care l-am montat pe picior, acolo unde vine incheietura mainii cand stam drepti. A mers excelent ultimul, mai ales ca am dat si intr-un vas mic de sange.
             Si pentru ca nu m-am uitat niciodata la ce face sotul cand pune senzorul, m-am trezit in situatia de a mi-l pune singura, cu ajutorul mamei mele, care facea pliul. A fost un adevarat spectacol, nestiind cum sa fac. Eram cu acul in mana si  cautam pe internet cum se face, mi se paruse ca am inteles . Este greu pana iti dai seama, chiar nu este complicat. Apoi nu mai stiam cum sa imi dau jos aplicatorul, desi vedeam ca trebuie apasat pe laterale , nu apasam unde trebuie.
             La insertie e foarte important sa nu cedam reflexului de a trage de piston ca la seringa. Astfel putem pierde senzorul. Se impinge, dupa ce se scoate aripioara aceea laterala, si astfel intra acul care inveleste senzorul in tesut. Apoi se trage de gulerasul roz care e la baza aplicatorului. Astfel iese acul din carne. Se aud niste clicuri specifice. Apoi pentru a scapa de harpon se apasa de lateralele plasticului ce sustine electrozii senzorului, in partea de sus, acolo unde va fi varful transmiterului, si cade foarte usor.
            Se sterge cu alcool izopropilic transmiterul si apoi se aplica la locul lui introducand intai varful . Pentru a-l fixa si in spate se foloseste cheita aceea din spate , apasand pe ea, ca pe o parghie. Mie nu mi-a iesit aceasta operatiune in ambele situatii in care mi l-am montat, insa am reusit sa fixez transmiterul  manual.
            Nu intru in toate detaliile, cum se face pliul, etc.
            Mai mereu faceam insertia la cele mai ciudate ore, cand vechiul senzor ceda cu desavarsire. 
           Cam atat pentru acum. Ar putea fi o tema de compunere, descrierea insertiei senzorului. :-)