Mi s-a facut dor de blogul meu, de vremea cand intr-o toamna scriam seara de seara si sentimentul era tare minunat. Si aveam impresia ca nu citeste nimeni si nu prea stia nimeni de el. Nu mi-as fi inchipuit ca il voi lasa sa se prafuiasca asa de tare si voi scrie asa de rar.
Intre timp nu mi-am controlat diabetul in cel mai perfect mod, dar stiu ca am facut atat cat am putut in fiecare moment. Si daca nu am reusit sa fie totul foarte bine este ca nu am avut motivatia corecta sa o fac.
Desi e nobil sa ma gandesc la cei din familie, in special la copiii mei, doi sunt acum, cred ca in cazul acestui diabet ar trebui pur si simplu sa ma pun pe mine in centrul atentiei.
Recunosc , am doua foarte mari probleme legate de diabet: 1.cand ma enervez-stresez nu ma pot opri din mancat dulciuri necalculate si 2. Am o teama foarte mare de hipoglicemii, mai ales cand sunt singura cu copiii si prefer sa le tin mai sus...glicemiile mele fluctueaza foarte repede ca asa e la mine diabetul.
Ei bine, de acum vreau sa il controlez pentru binele meu, pentru ca...o mama sanatoasa si fericita e un mare dar pentru copiii sai ( si iata cum am dat iar in vechea motivatie).
Si ca sa fiu egoista pana la capat vreau sa scriu pe blog pentru ca imi face tare bine si desigur ma bucur mult daca cuiva ii trece frumos timpul citind sau ii este ceva de folos de pe aici.
Nici nu am realizat cum au trecut deja trei ani cu pompa de insulina si patru cu senzori de monitorizare continua. Si iata ca in ianuarie fac 7 ani de diabet si nu imi vine sa cred ca atat de multi. Si nu imi vine sa cred cat de prost am contolat in marea parte a timpului glicemiile.
Se pare ca tocmai mi-am luat un angajament public sa imi controlez mai bine si ...mai curajos diabetul.
Ultima glicata a fost 7.2 si desi se putea mai bine si stiu ca poti mai mult, imi venea sa topai de bucurie ca in sfarsit a scazut de 7.4 in ciuda faptului ca a fost perioada de dupa a doua nastere si alaptare, cand totul e cu fundul in sus in ce priveste glicemiile.
In ultimele luni am trecut prin cea mai grea perioada cu diabet, in care am tot primit suturi...din familie. Asa ca m-am simtit tare singura si nemotivata pana cand leoaica din mine a pornit-o iar la lupta.
Proiect: sa tot scad din glicata mancand normal, stiti, normalul acela cu care ne-am obisnuit, din toate categoriile alimentare. Fara excese desigur. Daca nu imi iese sa pot ajunge unde vreau cu glicata cred ca trec pe low carb si gata. Imi plac tare mult retetele lowcarb de mancare, recunosc ca dulciurile si painea low carb...nu prea imi plac. Oriunde pot scapa de ceva carbo nedoriti sunt foarte bucuroasa.
Scriu acestea si glicemia este 192, incapatanata, deh.
Cam atat, pentru ca prefer ceva pe subiect.
Glicemii bune mie... si tuturor!
marți, 12 septembrie 2017
marți, 7 februarie 2017
Da, si eu pot sa ajut
S-au adunat atât de multe de scris pe blog , invers proporțional cu timpul liber. Sunt mămică dulce de doi baietei si se pare ca aceasta imi consuma 98% din timp.
Ce ma aduce iar aicea? O datorie de suflet. Vreau sa sprijin si eu acțiunea "Da, si eu pot!". Cu o donație minima de 5 lei puteti ajuta acest proiect , astfel cativa copii din Romania, care suferă de diabet tip 1, pot beneficia gratuit de monitorizarea continuă a glicemiei.
Aceasta monitorizare continua scade considerabil pana spre zero riscul de a scădea mult prea mult glicemia in timpul somnului micuților. Acest sistem atentioneaza prin alarme in orice moment al zilei asupra modificărilor periculoase ale glicemiei. Iar beneficiile nu se opresc aici. Unul dintre ele este ca medicul diabetolog poate urmari mult mai clar evolutia glicemiilor pacientului . Părinții pot vedea de la serviciu care sunt glicemiile copilului de la grădinița si pot atentiona educatoarea când copilul se afla in pragul unei hipoglicemii severe. S.a.
Se poate astfel interveni la timp scăzând riscul de evenimente neplăcute, dar si de complicații ale diabetului care se pot dezvolta in timp . Va mulțumesc si va imbratisez cu drag.
www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Proiecte/da-si-eu-pot
Ce ma aduce iar aicea? O datorie de suflet. Vreau sa sprijin si eu acțiunea "Da, si eu pot!". Cu o donație minima de 5 lei puteti ajuta acest proiect , astfel cativa copii din Romania, care suferă de diabet tip 1, pot beneficia gratuit de monitorizarea continuă a glicemiei.
Aceasta monitorizare continua scade considerabil pana spre zero riscul de a scădea mult prea mult glicemia in timpul somnului micuților. Acest sistem atentioneaza prin alarme in orice moment al zilei asupra modificărilor periculoase ale glicemiei. Iar beneficiile nu se opresc aici. Unul dintre ele este ca medicul diabetolog poate urmari mult mai clar evolutia glicemiilor pacientului . Părinții pot vedea de la serviciu care sunt glicemiile copilului de la grădinița si pot atentiona educatoarea când copilul se afla in pragul unei hipoglicemii severe. S.a.
Se poate astfel interveni la timp scăzând riscul de evenimente neplăcute, dar si de complicații ale diabetului care se pot dezvolta in timp . Va mulțumesc si va imbratisez cu drag.
www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Proiecte/da-si-eu-pot
joi, 22 decembrie 2016
Buna tuturor!
Buna tuturor! Tare demult nu am mai scris aici pe blog. Am deschis in noaptea aceasta blogul cu emotia cu care deschizi o carte veche cu file prafuite.
Multe s-au mai intamplat de cand nu am mai scris. Ma simt ca o tolba plina cu istorisiri. Sper sa am timp si vointa ca sa mai scriu.
Intre timp baietelul a facut 4 ani si din septembrie sunt inca odata mamica de baietel.
Imi cer scuze celor care au comentat si nu am raspuns. Acum am din nou laptop, cel vechi s-a ars. Asa ca am hoinarit pe Face Book pe telefon.
Va imbratise cu drag si va urez glicemii bune si o viata fericita cu multe impliniri de acum inainte! Sarbatori fericite!
Multe s-au mai intamplat de cand nu am mai scris. Ma simt ca o tolba plina cu istorisiri. Sper sa am timp si vointa ca sa mai scriu.
Intre timp baietelul a facut 4 ani si din septembrie sunt inca odata mamica de baietel.
Imi cer scuze celor care au comentat si nu am raspuns. Acum am din nou laptop, cel vechi s-a ars. Asa ca am hoinarit pe Face Book pe telefon.
Va imbratise cu drag si va urez glicemii bune si o viata fericita cu multe impliniri de acum inainte! Sarbatori fericite!
luni, 16 noiembrie 2015
Viata mea cu Dexcom
A fost cu mult mai buna , dupa cum deja am mai scris in alta postare. Am ales acest subiect pentru a-mi face de lucru cu scrisul pe blog. A fost un capitol de aur in viata cu diabet, ceva ce mi-as dori sa aibe oricine are de a face cu acest stil de viata.
Cred ca pentru fiecare experienta purtarii Dexcomului este unica si are un specific. Totusi sunt cateva trasaturi generale care ar iesi la iveala daca am istorisi fiecare cum este. De aceea va invit sa comentati cu lux de amanunte daca doriti. Daca cineva afirma ceva si pentru alta persoana este exact inversul poate fi pur si simplu un alt context, o altfel de simbioza, etc. Nu as vrea sa fac loc unor nesfarsite contradictii. Aceasta este experienta mea si acestea sunt observatiile si principiile dupa care m-am ghidat. Asadar:
Astazi voi vorbi despre insertia senzorului. Prima data m-a ajutat sotul Ioanei. Desigur am avut emotii vazand marele harpon roz movuliu, insa, chiar nu a durut defel. In general senzatia este de fir rece care strabate carnea si iese repede. Daca da de un mic vas de sange este o senzatie unica, dar nici atunci nu este durerere. O foarte mica usturime. Cred ca este posibil sa doara daca cuiva ii intra in muschi. sunt de preferat zonele mai grasute.
Apoi sotul meu a fost cel care mi-a pus senzorii si partea amuzanta este ca ma tineau atat de mult incat mai mereu trebuia sa isi reaminteasca cum se pune, pana s-a obisnuit. In primul an ma tineau senzorii in medie 30-33 de zile, cel mai mult a fost de 44 de zile. Apoi 18...cred ca le-au modificat ceva, nu stiu...
Noi am folosit Skin Tak lichid inainte de inserare si aveam grija sa fie bine tivit(apasat bine pe margine) plasturele Dexcom, pentru ca de la margini incepe sa se desprinda. In a saptamana 3-4 taiam marginile dezlipite, curatam pielea de impuritati cu alcool izopropilic si aplicam ca la inceput, peste Skin Tak , un plasture IV, Prima se numea, care rezista cam o saptamana . Ocazional am mai folosit Omnifix parca.
L-am purtat intotdeauna pe brat, in zona vaccinurilor, mai putin pe ultimul , pe care l-am montat pe picior, acolo unde vine incheietura mainii cand stam drepti. A mers excelent ultimul, mai ales ca am dat si intr-un vas mic de sange.
Si pentru ca nu m-am uitat niciodata la ce face sotul cand pune senzorul, m-am trezit in situatia de a mi-l pune singura, cu ajutorul mamei mele, care facea pliul. A fost un adevarat spectacol, nestiind cum sa fac. Eram cu acul in mana si cautam pe internet cum se face, mi se paruse ca am inteles . Este greu pana iti dai seama, chiar nu este complicat. Apoi nu mai stiam cum sa imi dau jos aplicatorul, desi vedeam ca trebuie apasat pe laterale , nu apasam unde trebuie.
La insertie e foarte important sa nu cedam reflexului de a trage de piston ca la seringa. Astfel putem pierde senzorul. Se impinge, dupa ce se scoate aripioara aceea laterala, si astfel intra acul care inveleste senzorul in tesut. Apoi se trage de gulerasul roz care e la baza aplicatorului. Astfel iese acul din carne. Se aud niste clicuri specifice. Apoi pentru a scapa de harpon se apasa de lateralele plasticului ce sustine electrozii senzorului, in partea de sus, acolo unde va fi varful transmiterului, si cade foarte usor.
Se sterge cu alcool izopropilic transmiterul si apoi se aplica la locul lui introducand intai varful . Pentru a-l fixa si in spate se foloseste cheita aceea din spate , apasand pe ea, ca pe o parghie. Mie nu mi-a iesit aceasta operatiune in ambele situatii in care mi l-am montat, insa am reusit sa fixez transmiterul manual.
Nu intru in toate detaliile, cum se face pliul, etc.
Mai mereu faceam insertia la cele mai ciudate ore, cand vechiul senzor ceda cu desavarsire.
Cam atat pentru acum. Ar putea fi o tema de compunere, descrierea insertiei senzorului. :-)
Cred ca pentru fiecare experienta purtarii Dexcomului este unica si are un specific. Totusi sunt cateva trasaturi generale care ar iesi la iveala daca am istorisi fiecare cum este. De aceea va invit sa comentati cu lux de amanunte daca doriti. Daca cineva afirma ceva si pentru alta persoana este exact inversul poate fi pur si simplu un alt context, o altfel de simbioza, etc. Nu as vrea sa fac loc unor nesfarsite contradictii. Aceasta este experienta mea si acestea sunt observatiile si principiile dupa care m-am ghidat. Asadar:
Astazi voi vorbi despre insertia senzorului. Prima data m-a ajutat sotul Ioanei. Desigur am avut emotii vazand marele harpon roz movuliu, insa, chiar nu a durut defel. In general senzatia este de fir rece care strabate carnea si iese repede. Daca da de un mic vas de sange este o senzatie unica, dar nici atunci nu este durerere. O foarte mica usturime. Cred ca este posibil sa doara daca cuiva ii intra in muschi. sunt de preferat zonele mai grasute.
Apoi sotul meu a fost cel care mi-a pus senzorii si partea amuzanta este ca ma tineau atat de mult incat mai mereu trebuia sa isi reaminteasca cum se pune, pana s-a obisnuit. In primul an ma tineau senzorii in medie 30-33 de zile, cel mai mult a fost de 44 de zile. Apoi 18...cred ca le-au modificat ceva, nu stiu...
Noi am folosit Skin Tak lichid inainte de inserare si aveam grija sa fie bine tivit(apasat bine pe margine) plasturele Dexcom, pentru ca de la margini incepe sa se desprinda. In a saptamana 3-4 taiam marginile dezlipite, curatam pielea de impuritati cu alcool izopropilic si aplicam ca la inceput, peste Skin Tak , un plasture IV, Prima se numea, care rezista cam o saptamana . Ocazional am mai folosit Omnifix parca.
L-am purtat intotdeauna pe brat, in zona vaccinurilor, mai putin pe ultimul , pe care l-am montat pe picior, acolo unde vine incheietura mainii cand stam drepti. A mers excelent ultimul, mai ales ca am dat si intr-un vas mic de sange.
Si pentru ca nu m-am uitat niciodata la ce face sotul cand pune senzorul, m-am trezit in situatia de a mi-l pune singura, cu ajutorul mamei mele, care facea pliul. A fost un adevarat spectacol, nestiind cum sa fac. Eram cu acul in mana si cautam pe internet cum se face, mi se paruse ca am inteles . Este greu pana iti dai seama, chiar nu este complicat. Apoi nu mai stiam cum sa imi dau jos aplicatorul, desi vedeam ca trebuie apasat pe laterale , nu apasam unde trebuie.
La insertie e foarte important sa nu cedam reflexului de a trage de piston ca la seringa. Astfel putem pierde senzorul. Se impinge, dupa ce se scoate aripioara aceea laterala, si astfel intra acul care inveleste senzorul in tesut. Apoi se trage de gulerasul roz care e la baza aplicatorului. Astfel iese acul din carne. Se aud niste clicuri specifice. Apoi pentru a scapa de harpon se apasa de lateralele plasticului ce sustine electrozii senzorului, in partea de sus, acolo unde va fi varful transmiterului, si cade foarte usor.
Se sterge cu alcool izopropilic transmiterul si apoi se aplica la locul lui introducand intai varful . Pentru a-l fixa si in spate se foloseste cheita aceea din spate , apasand pe ea, ca pe o parghie. Mie nu mi-a iesit aceasta operatiune in ambele situatii in care mi l-am montat, insa am reusit sa fixez transmiterul manual.
Nu intru in toate detaliile, cum se face pliul, etc.
Mai mereu faceam insertia la cele mai ciudate ore, cand vechiul senzor ceda cu desavarsire.
Cam atat pentru acum. Ar putea fi o tema de compunere, descrierea insertiei senzorului. :-)
duminică, 15 noiembrie 2015
La multi ani, oameni dulci!
La multi ani tuturor celor care purtati griji albastre pe umerii vostri ! La multi ani tuturor care aveti de a face cu acest stil de viata, diabetul! Ieri a fost ziua diabetului si am petrecut-o cat se poate de frumos, impreuna cu baietelul meu de 3 ani si toti cei care au participat la intalnirea organizata de doamna doctor Mihaela Vlaiculescu. Ne-am bucurat din plin si sentimentul ca nu sunt singura mi-a umplut inima. De asemenea privindu-i pe toti acesti oameni frumosi m-am gandit ca si eu sunt asa. :-)
De atata bucurie necesarul de insulina s-a prabusit, asa ca zigzagurile mi-au tot intepat ziua dand un plus de suspence. In timpul piesei de teatru de improvizatie. la care am ras cu lacrimi m-am trezit cu 54 vertical si pentru ca nu gaseam glucometru am luat glucoza cat sa ma asigur ca voi fi bine.(am facut si eu ca tot omul, (1,8 u de) insulina pentru pizza) Era prea frumos ca sa lesin eu acolo.
Va imbratisez pe toti cu bucurie si va anunt ca m-am tot gandit si am ajuns la concluzia ca fiecare putem imbunatati cu ceva viata cu diabet. Binenteles incepand cu propriul autocontrol, apoi daruind din prisosul nostru ace, informatii, sprijin, aratand in mod sincer ca putem fi oameni , ca diabetul nu ne invalidizeaza automat.
Si m-am gandit ca a scrie pe blog poate fi modul meu de a arata cum e viata cu diabet, cu bune si rele, cu dulci si amare.
Nu am mai scris de mult timp si nici macar nu am mai deschis blogul. Cu toate ca am nenumarate scuze, principalul motiv a fost ca m-am blocat, mi-am pierdut motivatia. Cred ca faptul ca nu imi scade glicata sub 7 ma face sa ma rusinez sa scriu. Cand scrii risti sa fii exemplu, iar eu nu m-am considerat unul bun.
Ei bine, nu scade pentru ca am parte de foarte mult stres, viata mea a capatat un ritm ametitor al situatiilor foarte neplacute. 2 decese in familie in mai putin de un an ,de exemplu, pana la dificultati financiare care m-au facut sa renunt la Dexcom. Insa solutiile sunt la tot pasul, mai putin pentru inlocuirea celor dragi care au plecat. Uneori multimea variantelor de solutii imi dau mai multa bataie de cap decat problema insasi.
Si am inceput cu blogaritul prin a cauta in istoricul comentariilor. Am avut parte de niste ciupituri amare din partea unei persoane care a comentat acum cateva luni. De genul ca mananc nu gluma, daca nu cumva am probleme cu greutatea, ca ma joc cu glicemiile , de ce nu incerc ceva naturist in loc de insulina. Va rog, nu va enervati, am facut-o deja eu si m-am calmat. Ma bucur ca m-a citit si i-am dat explicatiile mele.
Acestea fiind spuse sper sa incep din nou sa scriu, pentru ca imi face mie bine si sper sa fie de folos macar unei singure persoane. Folos, in sensul partasiei la aceeasi viata cu diabet, chiar daca solutiile difera. Ne-am obisnuit, sper, cu totii sa nu luam informatiile ca atare ci sa le trecem totdeauna prin filtrul discernamantului si al sfatului de specialitate primit de la medic.
Va imbratisez inca o data si va urez sa va fie viata cu cer senin, de un albastru superb!
De atata bucurie necesarul de insulina s-a prabusit, asa ca zigzagurile mi-au tot intepat ziua dand un plus de suspence. In timpul piesei de teatru de improvizatie. la care am ras cu lacrimi m-am trezit cu 54 vertical si pentru ca nu gaseam glucometru am luat glucoza cat sa ma asigur ca voi fi bine.(am facut si eu ca tot omul, (1,8 u de) insulina pentru pizza) Era prea frumos ca sa lesin eu acolo.
Va imbratisez pe toti cu bucurie si va anunt ca m-am tot gandit si am ajuns la concluzia ca fiecare putem imbunatati cu ceva viata cu diabet. Binenteles incepand cu propriul autocontrol, apoi daruind din prisosul nostru ace, informatii, sprijin, aratand in mod sincer ca putem fi oameni , ca diabetul nu ne invalidizeaza automat.
Si m-am gandit ca a scrie pe blog poate fi modul meu de a arata cum e viata cu diabet, cu bune si rele, cu dulci si amare.
Nu am mai scris de mult timp si nici macar nu am mai deschis blogul. Cu toate ca am nenumarate scuze, principalul motiv a fost ca m-am blocat, mi-am pierdut motivatia. Cred ca faptul ca nu imi scade glicata sub 7 ma face sa ma rusinez sa scriu. Cand scrii risti sa fii exemplu, iar eu nu m-am considerat unul bun.
Ei bine, nu scade pentru ca am parte de foarte mult stres, viata mea a capatat un ritm ametitor al situatiilor foarte neplacute. 2 decese in familie in mai putin de un an ,de exemplu, pana la dificultati financiare care m-au facut sa renunt la Dexcom. Insa solutiile sunt la tot pasul, mai putin pentru inlocuirea celor dragi care au plecat. Uneori multimea variantelor de solutii imi dau mai multa bataie de cap decat problema insasi.
Si am inceput cu blogaritul prin a cauta in istoricul comentariilor. Am avut parte de niste ciupituri amare din partea unei persoane care a comentat acum cateva luni. De genul ca mananc nu gluma, daca nu cumva am probleme cu greutatea, ca ma joc cu glicemiile , de ce nu incerc ceva naturist in loc de insulina. Va rog, nu va enervati, am facut-o deja eu si m-am calmat. Ma bucur ca m-a citit si i-am dat explicatiile mele.
Acestea fiind spuse sper sa incep din nou sa scriu, pentru ca imi face mie bine si sper sa fie de folos macar unei singure persoane. Folos, in sensul partasiei la aceeasi viata cu diabet, chiar daca solutiile difera. Ne-am obisnuit, sper, cu totii sa nu luam informatiile ca atare ci sa le trecem totdeauna prin filtrul discernamantului si al sfatului de specialitate primit de la medic.
Va imbratisez inca o data si va urez sa va fie viata cu cer senin, de un albastru superb!
miercuri, 31 decembrie 2014
Am 2 anisori...de blogareala
Va doresc La multi ani tuturor! In noul an sa aveti multe bucurii, sa fiti puternici in momentele dificile si acestea sa fie putine, sa va bucurati de familia frumoasa pe care o aveti, sa fiti sanatosi ca sa puteti sa le faceti pe toate cu voiosie !
Anul care a trecut am scris mai putin pe blog , insa cred ca acest lucru se poate remedia anul viitor.
2014 a fost foarte plin si destul de dificil pentru mine. O lucrare grea si contratimp cu tensiuni in familie, boala si apoi moartea tatalui meu , glicemii mari date de stres. Dar...trebuie sa recunosc ca nu au fost putine nici lucrurile placute pe planul diabetului: achizitionarea Dexcomului si comfortul dat de folosirea acestuia, aprobarea dosarului pentru pompa de insulina care spre surprinderea mea nu a necesitat interventii financiare, pe care oricum nu intentionam sa le fac. Bine, ramane de vazut daca intru in posesia acestei pompe. Deocamdata astept sa aduca marfa la farmacia spitalului si sa sper ca nu exista cine stie ce piedici .
Un alt lucru bun este multimea de informatii furnizate de experienta cu Dexcom.
O mare bucurie este ca m-am incris pe grupul Noisidiabetul unde la orice ora gasesti pe cineva care sa raspunda la te miri ce intrebare, uimire, nedumerire si dai garantat de privighetori de noapte care controleaza glicemii , iar in paralel stau pe Facebook.
Am primit in dar si ace de pen, ca sa vezi ce bucurii ciudate au oamenii cu diabet! Ooo, multe ace, sa ma intep cu ele fara durere!
Anul acesta am facut consultatie la d-na doctor Mihaela Vlaiculescu si am participat la doua intalniri cu mamici si copii. Minunate momente.
Am aflat in 2014 ca exista Night Scout care a devenit astfel un proiect de implinit pentru ianuarie 2015. Dati cautare pe Google. Merita. Mai este si grupul de pe Facebook CGM in the Cloud. Merita urmarit.
O alta bucurie a fost rezovarea partiala a problemei hiperglicemiilor de stres cu Bucuros si relaxat de la Dacia Plant (antistres pe romaneste), care nu dau somnolenta sau dependenta dar imi calmeaza cu 50% hiperglicemiile de stres.
De asemenea o nesperata redresare a glicatei cu 0,9 mai buna intr-o singura luna.
Poate au fost multe alte bucurii, reusite si mici victorii zilnice cu care nu ma laud , ci doar vreau sa spun ca exista si impliniri in viata cu diabet.
Pentru anul 2015 sper sa fiu purtatoare fericita a pompei de insulina. Vreau si trebuie sa pun ordine pe plan culinar. In ultima vreme nu mai aveam nici un program. Vreau sa am glicate in tinte. Si sa pastrez tot ce este deja bun. Aaa , si sa fac mai mult sport, a se citi sa fac sport. Si sa mai scriu pe bloguri. Mai multa ordine in viata ca sa fie timp de toate.
In linii mari cam atat. Va doresc tuturor sa aveti spor in toate cate va sunt bune! La multi ani 2015!
Anul care a trecut am scris mai putin pe blog , insa cred ca acest lucru se poate remedia anul viitor.
2014 a fost foarte plin si destul de dificil pentru mine. O lucrare grea si contratimp cu tensiuni in familie, boala si apoi moartea tatalui meu , glicemii mari date de stres. Dar...trebuie sa recunosc ca nu au fost putine nici lucrurile placute pe planul diabetului: achizitionarea Dexcomului si comfortul dat de folosirea acestuia, aprobarea dosarului pentru pompa de insulina care spre surprinderea mea nu a necesitat interventii financiare, pe care oricum nu intentionam sa le fac. Bine, ramane de vazut daca intru in posesia acestei pompe. Deocamdata astept sa aduca marfa la farmacia spitalului si sa sper ca nu exista cine stie ce piedici .
Un alt lucru bun este multimea de informatii furnizate de experienta cu Dexcom.
O mare bucurie este ca m-am incris pe grupul Noisidiabetul unde la orice ora gasesti pe cineva care sa raspunda la te miri ce intrebare, uimire, nedumerire si dai garantat de privighetori de noapte care controleaza glicemii , iar in paralel stau pe Facebook.
Am primit in dar si ace de pen, ca sa vezi ce bucurii ciudate au oamenii cu diabet! Ooo, multe ace, sa ma intep cu ele fara durere!
Anul acesta am facut consultatie la d-na doctor Mihaela Vlaiculescu si am participat la doua intalniri cu mamici si copii. Minunate momente.
Am aflat in 2014 ca exista Night Scout care a devenit astfel un proiect de implinit pentru ianuarie 2015. Dati cautare pe Google. Merita. Mai este si grupul de pe Facebook CGM in the Cloud. Merita urmarit.
O alta bucurie a fost rezovarea partiala a problemei hiperglicemiilor de stres cu Bucuros si relaxat de la Dacia Plant (antistres pe romaneste), care nu dau somnolenta sau dependenta dar imi calmeaza cu 50% hiperglicemiile de stres.
De asemenea o nesperata redresare a glicatei cu 0,9 mai buna intr-o singura luna.
Poate au fost multe alte bucurii, reusite si mici victorii zilnice cu care nu ma laud , ci doar vreau sa spun ca exista si impliniri in viata cu diabet.
Pentru anul 2015 sper sa fiu purtatoare fericita a pompei de insulina. Vreau si trebuie sa pun ordine pe plan culinar. In ultima vreme nu mai aveam nici un program. Vreau sa am glicate in tinte. Si sa pastrez tot ce este deja bun. Aaa , si sa fac mai mult sport, a se citi sa fac sport. Si sa mai scriu pe bloguri. Mai multa ordine in viata ca sa fie timp de toate.
In linii mari cam atat. Va doresc tuturor sa aveti spor in toate cate va sunt bune! La multi ani 2015!
vineri, 7 noiembrie 2014
Despre Dexcom (1)
Este mult mai bine de cand Dex a intrat in viata mea. Obisnuiesc sa spun ca este ca si cum pe trei sferturi nu as mai avea diabet.
Teama hipoglicemiilor pe care nu le mai simteam defel devenise insuportabila.
Degetele aveau bataturi de la atatea testari si uneori trebuia sa ma intep si de 5 ori pana reuseam sa scot stropisorul de sange.
Nu puteam sa ma odihnesc dupa pranz fara teama de a avea vreo hipoglicemie in somn.
Trebuia sa astept 2 ore dupa insulina rapida ca sa ma pot odihni.
Hipoglicemiile in oras erau cu atat mai mult neplacute pentru ca trebuia sa ma spal pe degete si sa testez de cate ori era nevoie.
Era nevoie de testari suplimentare pentru a observa trendurile glicemiei ,cele atat de pretioase.
Probabil ca fara Dexcom as fi incercat in continuare sa ma descurc cumva, insa acum daca ar fi sa nu il mai am mi-ar fi teribil de greu pentru ca m-am obisnuit sa am un asistent al diabetului meu. Si pentru ca nu se stie niciodata cum vor decurge lucrurile, bine ar fi sa invat cat mai multe despre specificul propiului diabet si despre modul in care diversi factori imi influenteaza glicemiile.
Primele glicate cu Dexcom au fost...mai mari si ma asteptam la acest lucru. Pentru ca am evitat hipoglicemiile. Dar cu atat mai mult o glicata fara hipoglicemii mari este mai pretioasa pentru sanatate, si poate fi o victorie stralucita. :-)
Teama hipoglicemiilor pe care nu le mai simteam defel devenise insuportabila.
Degetele aveau bataturi de la atatea testari si uneori trebuia sa ma intep si de 5 ori pana reuseam sa scot stropisorul de sange.
Nu puteam sa ma odihnesc dupa pranz fara teama de a avea vreo hipoglicemie in somn.
Trebuia sa astept 2 ore dupa insulina rapida ca sa ma pot odihni.
Hipoglicemiile in oras erau cu atat mai mult neplacute pentru ca trebuia sa ma spal pe degete si sa testez de cate ori era nevoie.
Era nevoie de testari suplimentare pentru a observa trendurile glicemiei ,cele atat de pretioase.
Probabil ca fara Dexcom as fi incercat in continuare sa ma descurc cumva, insa acum daca ar fi sa nu il mai am mi-ar fi teribil de greu pentru ca m-am obisnuit sa am un asistent al diabetului meu. Si pentru ca nu se stie niciodata cum vor decurge lucrurile, bine ar fi sa invat cat mai multe despre specificul propiului diabet si despre modul in care diversi factori imi influenteaza glicemiile.
Primele glicate cu Dexcom au fost...mai mari si ma asteptam la acest lucru. Pentru ca am evitat hipoglicemiile. Dar cu atat mai mult o glicata fara hipoglicemii mari este mai pretioasa pentru sanatate, si poate fi o victorie stralucita. :-)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)