miercuri, 4 decembrie 2013

Modificarile rapide ale glicemiei

                La persoanele diabetice glicemia este supusa adeseori unor variatii bruste, pentru ca oricat ne-am dori nu putem controla perfect lucrurile. 
          Modificarile rapide ale glicemiei apar in urmatoarele situatii

  • insulina rapida isi atinge varful de actiune si se intampla sa nu se sincronizeze perfect cu digestia carbohidratilor. Sa zicem ca am 240 mg/dl si in decurs de 20 minute ajunge la 90
  • insulina bazala incepe sa actioneze. am 150 sa zicem si ajunge brusc la 75,( sunt doar exemple fictive, nu scade exact cu aceste cifre in mod real)
  • efort fizic- dupa 10 minute de efort fizic moderat la persoane neantrenate poate sa scada repede si cu 100mg/dl glicemia 
  • stres, in cateva minute glicemia imi poate ajunge de la 100 la 280, am patit-o
  • ingerarea de carbohidrati rapizi, in 10-15 minute vom avea hiperglicemia corespunzatoare cantitatii consumate, daca stomacul este gol, daca nu , va creste mai putin
  • sarcina, apar modificari neasteptate ale glicemiei, mai ales hipoglicemie, in primul trimestru, au legatura cu modificarile din organism
  • tulburari hormonale
  • hidratare intensa-va face sa actioneze mai usor insulina
  • caldura -insulina intra extrem de repede si face sa scada brusc glicemia
  • frigul-au loc arderi intense, cu consum de glucide, inclusiv din muschi- poate scadea mult glicemia
  • disparitia starii intense de stes, relaxarea va face sa scada glicemia mare data de stres, corectiile aplicate pe stres vor deveni excedentare
  • dus sau baia fierbinte  intra mai repede insulina pentru ca se intensifica circulatia sangvina, celulele se deschid mai usor, scade glicemia repede, risc de hipoglicemie. Atentie! nu incuiati usa la baie!
  • schimbarea locului de injectare a insulinei cu unul unde insulina se absoarbe diferit-mai lent sau mai rapid sau mai bine
  • fenomenul de zori de zi, datorita rezistentei la insulina din aceasta parte a zilei la unele persoane creste mult glicemia, destul de rapid
  • o intarziere in actiunea insulinei datorata dezhidratarii sau anticorpilor antiinsulina
  • acumularea de insulina in corp datorata insuficientei renale sau unor probleme la ficat
  • reactia de contrareglare, dupa o hipoglicemie puternica va creste mult glicemia dupa aproximativ 30min
  • administrarea de glucagon, un hormon hiperglicemiant
  • unele mame au scaderi mari si rapide ale glicemiei dupa alaptare
  • daca nimerim intr-un vas de sange sau daca injectam intramuscular insulina sau in alt mod decat cel recomandat in prospect
  • varsaturile, daca nu consumam glucide dupa aceea riscam hipoglicemii severe
  • erorile de calcul al carbohidratilor, mai ales al celor rapizi
  • consumul de alimente neetichetate sau gatite de alte persoane
  • uitarea-daca nu mancam tot ce ne-am calculat
  • frecarea locului injectiei, va face sa intre mai repede insulina
  • antrenarea in efort fizic a zonei unde s-a injectat insulina
  • aplicarea de caldura pe zona respectiva
  • operatiile chirurgicale
  • modificarile de fus orar
  • schimbarea schemei de insulina
  • digestia cobinatiilor de alimanete greu digerabile care contin si carbohidrati, vor intra uneori brusc in sistem, sa zicem la 5-6 ore, dupa caz, astfel ca un 140, sa zicem, devine in 15 minute 250
  • alte cauze necunoscute sau uitate
      De cate ori vom observa modificari rapide ale glicemiei vom incerca sa identificm cauza si vom lua masurile adecvate. Nu ne vom grabi pentru a nu aluneca in extrema opusa, de la hipo la hiper si invers.
      Minunat ar fi daca glicemiile nu ar avea variatii foarte mari pentru ca acestea sunt uneori mai nocive decat hiperglicemiile. Rinichii nostri nu sunt foarte incantati de variatiile mari ale glicemiei, care pot duce in timp la fibroza renala.
       De asemenea la diabeticii cu retinopatie sunt foarte nocive variatiile mari ale glicemiei. Este bine ca la acestia sa nu se scada valoarea glicatei cu foarte mult de la un trimestru la altul, ci cat mai lin.
       Pentru  a avea oscilari mai mici ale glicemiei vom avea in vedere :

  •  un indice glicemic moderat al meselor, 
  • observarea impactului diverselor combinatii de alimente asupra glicemiei,
  •  ajustarea atenta a dozelor  pentru a nu gresi,
  •  exercitiul fizic regulat (sau sedentarismul total, glumesc) pentru a nu avea reactii glicemice neasteptate cand facem efort brusc, 
  • evitarea excesului de grasimi (impiedica absorbtia carbohidratilor, expunandu-ne hipoglicemiilor severe si apoi hiperglicemiilor dupa cateva ore), 
  • imbracamintea adecvata  pentru a nu fi expusi frigului sau caldurii excesive, 
  • un aport suficient de lichide,
  •  evitarea excesului de sare, ne dezhidratam,
  • observarea zilnica a evolutiei diabetului propriu ( diabeticul trebuie sa fie al doilea medic pentru sine insusi), pentru a sti cum sa actionam in diferite situatii
  • luarea de mici gustari atunci cand stim ca suntem expusi sigur hipoglicemiei
  • testarea glicemiei in timpul efortului fizic sau cand ne asteptam la modificari mari ale glicemiei
  • alimentele de la masa trebuie mancate intr-o anumita ordine pentru a obtine  efectul dorit asupra glicemiei, fie intai CH rapizi, fie complecsi sau anumite cobinatii, in functie de situatie
  • utilizarea unui CGM- sistem de monitorizare continua a glucozei
  • utilizarea inteligenta a pompei de insulina
  • rotatia locului de injectare
  • consultarea cu medicul diabetolog
  • evitarea stresului si a exceselor de orice fel
  • supliment de crom pentru a scapa de pofta de dulce
  • mese bine gandite si satioase pentru a nu fi tentati sa mancam printre mese te miri ce glucide
  • un stil ordonat si echilibrat de viata
  • optimismul
  • orice procedeu sanatos care observam ca ne ajuta.
           Mentinerea unor glicemii bune si cat mai constante necesita multa vointa si observatie zilnica a celor ce ni se intampla. De asemenea necesita experienta, la inceput poate fi foarte greu acest lucru.
            Modificarile rapide ale glicemiei  trec de multe ori neobservate pentru ca nu putem testa in continuu. Se poate intampla sa avem anumite simptome atunci cand se modifica rapid glicemia.
            Mie imi tiuie urechile, imi vajaie capul si mi se intetoseaza pivirea atunci cand imi creste repede glicemia, spre 200. Sau am o senzatie de ameteala atunci cand intra repede insulina, fara sa fie neaparat hipoglicemie, ci o modificare mare a glicemiei. Sa zicem de la 240 la 100 mg/dl in cateva minute.
          In sarcina este foarte important sa se mentina variatii cat mai mici ale glicemiei, in limite cat mai normale.
           Modificarile rapide ale glicemiei ar putea fi comparate cu situatia in care cineva ia un aparat si il butoneaza la maxim, modificandu-i in continuu parametrii, acesta se va strica in cele din urma...
       
     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu