joi, 23 ianuarie 2014

Trei ani de diabet

           Saptamana trecuta am implinit trei ani de cand am descoperit ca am diabet tip 1.Nici pana acum nu realizez clar ce impact are diabetul asupra vietii mele, dar in mod sigur a schimbat-o total, dandu-i cu totul alt mod de a fi.
        Experienta mea cu diabetul a fost una destul de solicitanta, in sensul ca am fost expusa tot timpul la situatii noi, chiar inedite, la care a trebuit in general sa gasesc singura solutii...
         Privind in urma ma inunda sentimente de recunostinta pentru cei dragi ai mei care m-au sustinut atat de mult si mai ales sotului meu care si-a asumat cu rabdare rolul de diabetic tip 3. 
          La descoperirea diabetului, daca eu nu realizam exact ce mi se intampla si eram cumva  coplesita de situatie si incapabila de a mai reactiona cumva, sotul meu era incercat de toate sentimentele pe care in mod obisnuit le are cineva cand descopera ca are diabet. Mai ales ca l-a primit in dar ...de ziua lui.
          Provocarile pe care le-a adus diabetul au fost: de a depasi teama de a ma intepa singura (de atatea ori pe zi) , teama de hipoglicemie si teama de a nu ajunge in coma nu stiam la inceput ca nu e musai sa ajungi la asa ceva, imposibilitatea de a face corectii cu premixata, (desi  am incercat si asta), schimbarea schemei de insulina taman pe sarcina, in primul trimestru- cu problemele de rigoare: hiper si hipoglicemii, anticorpi la insulina probabil, stres, emotii, imposibilitatea de a mai beneficia de exercitiu fizic ca inainte, tatonarea dozelor in ultima parte a sarcinii cand apareau modificari neasteptate in dozaj, la cateva zile, ajustarea dozelor dupa nastere, apoi variatiile glicemiilor pe alaptare, delasarea aferenta programului incarcat de activitati mamicesti facute cu drag, si acum, teama de hipoglicemii care m-a tinut pe loc cel mai mult...
         Provocarile pe care vreau sa mi le asum pe viitor sunt achizitionarea uni CGM si observarea a tot ce misca in materie de diabet personal, am pus gand bun mai ales impactului diverselor alimente asupra glicemiilor  in vederea alcatuirii unor meniuri blande cu glicemiile mele . Vreau sa fac lucrul acesta chiar daca poate nu voi reusi sa il si pastrez mai mult de 7 luni...dar poate da.
       CGM-ul nu exclude testarea cu glucometrul, deci pe lista de cheltuieli vor ramane si testele , mai putine insa clar.
       De asemenea mi-as mai dori un copil, ceea ce presupune sa revin la o glicata buna, in prezent am 8...
       Defectele mele de diabetic le consider a fi faptul ca ma infing in dulciuri si nu mai conteaza glicemiile cand fac asta, mai ales pe stres, faptul ca mi se pare ca stiu multe despre boala mea, faptul ca nu sunt destul de independenta, de ex mi-e frica sa ies singura departe in oras, mai ales cu copilul...
        Astazi am iesit la plimbare toti trei si eu tratam  potentiale hipoglicemii pe frig...reusind sa le evit cu 60CH luati in mici reprize a cate 10-15. Am ajuns acasa cu  glicemia 80 .
         Una dintre calitatile mele de dulcinee este incapatanarea de a merge tot timpul mai departe si a obtine ce vreau , ca de ex acea glicata de 5,3 din al doilea trimestru de sarcina.Dar nu asta conteaza.
          Diabetul a adus cu sine si momente amuzante si dragute, de genul sa nimeresti din prima exact cantitatea de paine cantarita, pana la ultimul miligram, sau sa mananci dulciuri si ceilalti sa nu mai inteleaga nimic, sau sa cunosti oameni minunati ca farmacistele de unde luam reteta de insulina, medici, oameni ca si mine cu diabet.
         Tocmai cand incepea sa ma roada de-a dreptul o singuratate diabetica, am intalnit prin intermediul blogului oamenei dulci pe care ii imbratisez cu drag cu acest prilej: Pe Dana, Flori, Monica, Ioana si pe toti cei care citesc necunoscuti.
        Si nu in ultimul rand am sentimente de adanca recunostinta pentru Raluca, prietena mea care m-a ajutat atat de mult, ea fiind si medic diabetolog. Pe care am sunat-o de nenumarate ori cu mici dar mari probleme de amanunt diabetic.
       Cel mai mult imi doresc, pe plan de DZ1, sa am glicemii bune. Nu stiu de ce nu ma macina o dorinta intensa de a ma vindeca, desi nu as zice nu. Nu consider nici macar ca sufar de o boala cronica, nevindecabila inca, iau ca atare ziua de azi si atat. De la cea de ieri am invatamintele, de la cea de maine provocarile. Nici o zi nu a fost identica cu alta, zilnic trebuie sa gasesc rezolvari unice la tot felul de calcule si problemute dulci.
       Nadajduiesc sa nu am de a face cu complicatiile diabetului, fara de care, acesta chiar ar fi simpatic, cu tot alaiul de solicitari...Mai ales nu vreau sa am de a face cu cele oftalmologice, mai ales cu toate, ca sunt urate tare.
       Optimismul pare a fi o unealta de baza in bunul autocontrol si este, oameni dulci, GRATIS! Ura!
       Visele mele ar fi ca CGM-urile sa devina cat mai performante, sensibile la orice modificare a glicemiei si accesibile ca pret oricarui om cu diabet. Mi-as dori ca persoanele sanatoase sa fie cat mai bine informate despre diabet, una dintre bolile de baza, clar, si sa sustina adoptarea unor legi care sa sprijine persoanele cu diabet, mai ales copii si femeile insarcinate.
          Intr-o zi ma uitam la camerele de filmat, plantate vreo opt la numar, din cele mai scumpe, in zona in care locuiesc, langa un parc si vedeam in locul lor cate un CGM pentru un copil dulcinel...
        Va doresc tuturor glicemii bune si sa ne intalnim la aniversari de genul a 50 de ani de diabet...fara complicatii.
        La multi ani! cu bucurie.Betica
     
        

          

2 comentarii:

  1. f frumos articolul si optimist in acelasi timp.. am descoperit ca a aparut acest documentar! imi doresc sa-l vad neaparat! cum facem rosat de el? pup! http://sweet16film.com/

    RăspundețiȘtergere
  2. Facem tot posibilul sa facem rost de el. Nu stiam ca exista, pare a fi deosebit de interesant.

    RăspundețiȘtergere