marți, 10 septembrie 2013

Se intampla lucruri curioase

Vroiam sa scriu o postare despre carbohidratii ascunsi, dar voi amana pentru ca astazi s-au intamplat lucruri curioase despre care trebuie sa scriu. Scriu cam greu pentru ca m-am  umplut de emotie cand am vazut ca am si eu doua comentarii. Mi s-a facut pielea de gaina si asa a ramas.Va imbratisez cu drag si va doresc sa faceti cu bine fata situatiilor de viata pe care vi le creaza diabetul.
De la inceput m-am simtit responsabila de ceea ce scriu si am avut chiar teama de a nu da un exemplu prost , in sensul ca  fac multe cascadorii cu diabetul meu si sunt propriul meu cobai.
Glicemiile mele sunt asa de bucuroase ca au venit in Bucuresti incat isi fac putin de cap.Astazi am scazut cu o unitate doza de lantus fata de ieri si de toate zilele anului acesta. Si au inceput lucrurile curioase:
Dimineata am avut glicemia 117,  am facut injectiile, am mancat carbohidratii obisnuiti. La ora 10:15 am avut 139 glicemia, la ora 11 a fost 113, la ora 12 era 100 si asa a ramas pana la masa de pranz si aceasta fara sa mai mananc ceva printre mese. Valori minunate dupa monstruozitatile de glicemii pe care le-am avut la tara.
Mi-am luat masa de pranz cu insulina de rigoare. La ora 15:20 glicemia era 129, la ora 16:11 era 87, la 16:51  a fost 62. Am mancat 10 ch rapizi, doua bombonele. Dupa 20 minute era 47 si dai cu dulce. A urcat la 98, iar la ora 18:26 era 322. I-am facut corectie 3,5 u Novorapid si am mancat omleta cu 40 ch paine si o nectarina. Nu am mai consumat toti ch pentru masa de seara pentru ca nu am vrut sa am valori astronomice.
Dupa 80 minute era 59 si am intrat putin in panica stiind ca va scadea foarte rapid in continuare. Am luat dulce, zeama de compot de prune neindulcit caruia i-am adaugat zaharul necesar pe moment. Am luat iar test dupa 8 minute: 46 am mai luat aceeasi tratatie, nici nu am mai cantarit dar au fost in total cel putin 50 ch. La inceput nu gaseam nici zaharul, cred ca il folosise sotul la ceva. Puiul meu era nelinistit ca de obicei cand am valori asa de mici si se uita ingrijorat la mine din bratele sotului .Dupa toata tona asta de zahar am ajuns la 74, dupa 40 min tot 74, la ora 0 era 78, iar la ora 1 a fost 75. Nu am avut reactia hiperglicemianta de dupa hipoglicemie
  Imi iau foarte multe teste , de ce... acesta va fi subiectul altei postari.
Mi s-au mai intamplat si in alte dati lucruri iesite din comun.De exemplu, in primavara, tocmai plecase sotul meu la tara lui. Mi-am facut rutina de dimineata si dupa nici o ora aveam 78 parca, am luat dulce stiind ca va scadea si aveam de iesit si cu bebe in marsupiu pana peste strada. As fi vrut o glicemie macar de 120  pentru asta. Si am luat la dulce in continuu... pana la pranz cand au venit parintii mei la mine la insistentele mele. Mi se facuse teama. Nici nu am mai facut insulina rapida la pranz, am mancat si glicemiile au fost bune in continuare,  pana undeva spre seara cand au inceput sa arate ca am diabet. Imi pare rau ca nu imi amintesc ce am facut a doua zi in privinta lantusului. Stiu doar ca a durat vreo doua zile modificarea glicemiilor in bine.
Dupa un timp am avut o mare suparare dupa care am inceput sa am la diabetul meu si valori peste 300...Inainte de aceasta 280 era o rara exceptie...
As pune lucrurile acestea pe seama unei remisii. Dar totusi, dupa doi ani de diabet... Si cate celule beta mai am eu ca sa scada asa? Aceasta  pentru ca ma vaitam ieri ca mi-au murit celulele beta. Imi voi face cand voi putea un peptid c ca sa vad .Si o glicozilata pentru ca nu am mai facut de mult timp. Ma astept sa fie vreo 9 dupa dezastrul din ultima vreme.Ultima oara am avut glicozilata 6,9, prin primavara.
Un alt lucru interesant pe care l-am patit a fost in primul an de diabet cand dupa ce am venit de la tara, in octombrie, m-am gandit sa mai mananc si alte fructe in afara de mere, de care ma plictisisem.Am luat de la piata niste pere, desi ma gandeam ca unii le interzic diabeticilor ca fiind foarte dulci. Pentru ca merg pe principiul ca nu imi este nimic interzis daca cantaresc si nu exagerez cantitativ, am trecut la fapte si am inceput sa mananc pere cantarite. Niste pere duuulci cantarite, cum au fost numai in anul acela. Si surpriza mare: de unde ca aveam 180 glicemia  dupa masa ,de obicei, acum  aveam 125. Bucuria aceasta a durat vreo luna de zile dupa care nu mai stiu de ce nu am mai gasit pere. Si imediat dupa au crescut iar glicemiile postprandiale, ceea ce era un chin pentru ca eram atunci pe premixata si nu puteam face corectie decat cu stepperul.
Intre timp ma documentasem despre pere de pe internet si am gasit ca regleaza hormonii din corpul nostru, ne ajuta sa eliminam stresul, ne fac mai inteligenti , sunt pline de minerale si in toate acestea are un rol important coaja lor consumata cruda. Asa ca am mancat pere integrale. Cand eram mica nu mancam si coaja perelor.
Dupa un timp am gasit iarasi pere si am fost foarte curioasa daca se va intampla acelasi lucru. Si iarasi au scazut glicemiile si a fost tare bine, bucurie care a durat pana a venit primavara si s-au terminat perele.Glicemiile au mers bine cu pere de sezon, cele aduse din strainatate nu m-au ajutat.Vreau sa verific si anul acesta impactul perelor asupra glicemiilor mele.Am incercat si acum la tara, a functionat insa doar cateva zile..A fost stresul prea mare cred si se stie ca stresul anuleaza efectele oricarui tratament pentru diabet. Hormonii de stres dau o mare rezistenta la insulina.
Ori s-ar putea sa fi fost altfel pentru ca nu erau bine coapte precum acelea aduse din strainatate. Sunt tare curioasa daca chiar ajuta perele, si mai ales daca alti diabetici simt vreun efect pozitiv dupa ce le cosuma.Voi incerca cat de curand sa vad ce se intampla daca consum pere coapte (crude). Mentionez ca nu am intrerupt niciodata terapia cu insulina .
A fost interesanta si situatia cu pesto.Urma sa fie ziua mea de nastere si il invitasem la noi pe fratele meu. Ma straduiam sa pregatesc ceva deosebit la masa. Am cumparat si niste pesto pe care in cele din urma nu l-am folosit. Nu mai mancasem niciodata pesto si din curiozitate am deschis borcanelul si am gustat un pic. Dupa aceea am citit pe borcan ca trebuie consumat in trei zile de la deschiderea capacului. Cum a fost destul de scump, iar sotului meu nu prea ii placea pesto, am mancat din el la fiecare masa, vreo doua linguri. Si aveam glicemiile de 125 dupa masa, Nu intelegeam de ce. Ce am facut, ce am mancat, ce a fost nou in viata mea. Dupa ce m-am tot gandit mi-am amintit ca am consumat pesto.
M-am uitat pe internet la busuioc si am gasit ca... regleaza hormonii de stres, mai precis regleaza cortisolul din organism. Am citit apoi despre cortisol si am vazut ce impact are asupra glicemiei.Din pacate nu am putut sa ma bucur mai mult de ajutorul busuiocului pentru ca aceasta planta poate provoca avort iar eu eram tot timpul in asteptarea unui copil. La fel nu am mai putut sa iau nici castravete amar care m-a ajutat intr-o periada sa am glicemii bune. Din pacate multe din remediile naturiste care completeaza cu succes terapia cu insulina au si proprietati avortive.
Am mai incercat sa consum pesto dupa nastere insa puiului meu nu i-a placut aroma si m-am speriat foarte tare cand a refuzat sa pape la san intr-o seara dupa ce consumasem cateva zile pasta de busuioc.
 Cam atata despre lucruri curioase. Ramane de vazut cat lantus sa fac de dimineata. Cred ca voi mai scadea o unitate, sa ajung la 8u. Banuiesc ca e o situatie temporara, dar cine stie, poate ca ma fac bine de diabet...Glumesc, dar sper sa fie asa. Intuiesc ca exista si leacul diabetului de tip unu prin vreo coaja de para sau poate in nanotehnologie...
Vreau sa controlez bine glicemiile pentru ca as mai vrea un copil si pentru ca nu vreau complicatii.




5 comentarii:

  1. Draga Betica,
    Am intrat si eu intr-o doara din nou pe blogul tau, o perioada am avut impresia ca l-ai abandonat, si am avut placuta surpriza sa constat ca ai revenit....
    Eu citesc cam tot ce se poate pe net despre diabet de tip 1 si nu atat sub aspect medical (cu partea medicala sunt destul de lamurita, nu prea am apasari)ci cel mai mult ma intereseaza partea emotionala a celor care se confrunta cu asa ceva, cum au reusit sa convietuiasca cu disciplina si tratamentul impus de dezordinea provocata de lipsa insulinei... Am urmarit cam ce complicatii au aparut, cam in cat timp, ce fel de control glicemic au avut de-a lungul timpului... Sunt putini cei care impartasesc pe perioade lungi experientele legate despre ceva atat de intim pana la urma... Poate sunt masochista, dar asta ma framanta mult... Si aici e problema mea de acceptare, faptul ca respecti toate regulile astea robotice, de masa, miscare, odihna si tot nu iti poate asigura un control glicemic care sa-ti garanteze lipsa complicatiilor pe perioade de cateva zeci de ani . Nu partea medicala... Asa ca nu trebuie sa-ti faci griji ca am putea sa luam lucrurile adliteram si sa facem cine stie ce trasnaie. Eu ti-am citit toate posturile si in cea mai mare parte sunt lucruri pe care le stiu, mai mult ma intereseaza sufletul oamenilor din spatele acestor cuvinte, poate imi dau si mie speranta ...
    Scriai la un moment dat ca ai avut o perioada cu valori mari... E absolut normal pentru cineva cu insulina exogena sa zic asa... Important e sa nu fie prea lungi aceste perioade... De aici si convingerea medicilor ca toti fac complicatii...

    O sa revin cu siguranta, iti urmaresc postarile, imi place ca reusesti sa impartasesti din experienta ta. Vreau sa ies putin si cu fata afara.

    Cu mult drag, Florentina (Ma intrebam de unde vine numele tau Betica)

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Florentina, iti multumesc ca urmaresti blogul meu. Intr-adevar aproape ca il abandonasem pentru ca nu ii gaseam sensul, apoi am pierdut parola. Sunt sigura ca va reflecta pana la urma si multe din emotiile pe care le traiesc.Sunt sigura ca multi stiu deja lucrurile pe care le scriu, dar tare multi nu, si ii intalnesc tot timpul la coada la control.Din pacate majoritatea fiind trecuti de o anumita varsta e putin probabil sa zaboveasca pe un blog mai alesc ca de multe ori imi dau seama ca s-au saturat de diabet Tipul 2, ca disciplina, diciplina insemnand pentru ei doar bietul cantar.
    A durat trei saptamani perioada cu valori mari ca niciodata, 300, si un 500, cu media de 200 pe glucometru. A fost ceva pe stres, acum am valori ca in sarcina,bune.Media pe glucometru a scazut deja la 135 de cand am revenit in oras.
    M-as bucura chiar sa ma contrazica cate cineva, desi incerc sa scriu din ce am citit iar ce este iesit din comun e doar experienta personala.
    Betica vine dupa cum poate ai banuit de la Diabetica. Nu mi-am dat numele pentru ca mama mea a considerat ca rudele mele nu trebuie sa stie ca am diabet. Multi cunoscuti nu stiu ca am asa ceva,der nu mi-ar fi rusine sa stie.. Nu cred insa ca ma pot ajuta cu ceva.Cineva caruia i-am zis ca am diabet si a fost langa mine cand am avut si o hipoglicemie nu mi-a mai raspuns la telefon de atunci. Poate are alte motive sau poate o fi contagios diabetul?
    Va imbratisez cu drag , Betica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Betica,
      Ma bucur ca mi-ai raspuns. Mi-a trecut prin cap ca numele ar putea fi o prescurtare de la aceasta preocupare a noastra, e un pseudonim chiar dragut.
      E am spus rudelor si cunostintelor despre diabetul fetei, eram pe alta lume asa ca sincer nu stiu exact cum au luat-o, am avut si o colega din pacate medic care nu stia diferenta dintre tipul 1 si tipul 2 si a avut o reactie mai aiurea, dar am lasat-o sa ma `atace` insinuand ca port o vina pentru diabetul copilului, m-a deranjat putin, oricum suferinta mea era atat de mare incat prostia ei mai mult m-a scarbit... Sotul meu nu are incredere in ceilalti si prefera sa nu spuna rudelor lui... Pentru mine nu conteaza... Chiar m-am gandit cum sa-mi invat copilul sa fie dezinvolt, sa nu considere ca are o problema in raport cu ceilalti, e problema lor daca cred altceva... Poate voi gasi o cale in sensul asta... Cineva destul de in varsta mi-a spus fara nici un menajament ca atunci cand va fi mare imi va reprosa. Sa-mi reproseze parca asta conteaza.
      Mi-a parut rau sa aud de oameni care se sperie de ceva fara sa se aplece macar putin sa vada ce inseamna. Vorba ta parca se ia..
      Adevarul este ca atunci cand am citit prima data despre tipul 1 de diabet m-am ingrozit. Aveam 18 ani si stiu ca am gandit ca daca nu am facut pana la varsta aia am cam scapat... oricum m-a incercat o mare neliniste.
      Imi place cum scrii si reusesti destul de bine sa cuprinzi subiectele. eu sunt imprastiata si trec de la una la alta cateodata le pierd si eu sirul.

      Oricum eu sunt recunoscatoare celor care isi fac timp sa scrie despre viata lor cu ceva zahar in plus si ma ajuta sa stiu ca nu numai eu sunt preocupata de insuline, glucide, miscare... E ca un background tot tabloul asta ca sa pot sa-mi feresc copilul de hipoglicemii, in plan apropiat si de complicatii, in plan indepartat.
      Mi-am facut cativa prieteni dulci si imi place ca vorbim aceeasi limba si mi se par niste oameni curajosi.

      Numai bine, glicemii bune, Florentina

      Ștergere
  3. Multumesc mult pentru incurajarea de a scrie. Mi-a fost tare greu sa imi fac curaj sa ies in public cu ceea ce scriu. Uneori mi se pare ca nici nu mai stiu bine limba romana, dar am zis ca poate se intelege macar ideea. Imi vin atat de multe idei destre ce as putea scrie, incat nu-mi ajunge putinul timp pe care il am. Sper ca nu e doar o pasa de blogareala si nadajduiesc sa nu abandonez blogul. Este aproape o nebunie pentru ca bebe nu imi lasa timp liber mai de loc.Ma bucur nespus de mult ca te-am intalnit si te trec la prietena numarul doi in materie de viata cu zahar in plus. Numarul unu este o doctorita care imi este mereu aproape.Ma apuc sa scriu o postare.
    Va imbratisez,
    Betica.
    Ps mi-ai dat idee de un subiect, despre cum ne raportam la cei din jur, noi dulcineii si apropiatii nostri, ca pana la urma nu-i o boala asa de contagioasa diabetul asta iar noi suntem chiar cool, facem niste lucruri tare inedite,24h/24.

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc mult pentru incurajarea de a scrie. Mi-a fost tare greu sa imi fac curaj sa ies in public cu ceea ce scriu. Uneori mi se pare ca nici nu mai stiu bine limba romana, dar am zis ca poate se intelege macar ideea. Imi vin atat de multe idei destre ce as putea scrie, incat nu-mi ajunge putinul timp pe care il am. Sper ca nu e doar o pasa de blogareala si nadajduiesc sa nu abandonez blogul. Este aproape o nebunie pentru ca bebe nu imi lasa timp liber mai de loc.Ma bucur nespus de mult ca te-am intalnit si te trec la prietena numarul doi in materie de viata cu zahar in plus. Numarul unu este o doctorita care imi este mereu aproape.Ma apuc sa scriu o postare.
    Va imbratisez,
    Betica.
    Ps mi-ai dat idee de un subiect, despre cum ne raportam la cei din jur, noi dulcineii si apropiatii nostri, ca pana la urma nu-i o boala asa de contagioasa diabetul asta iar noi suntem chiar cool, facem niste lucruri tare inedite,24h/24.

    RăspundețiȘtergere