marți, 22 octombrie 2013

Glicemiile postprandiale

                  Alaturi de glicemiile de dimineata, de cele preprandiale si cea de la culcare , glicemiile postprandiale ar trebui sa fie un element cheie de urmarit in bunul control al diabetului. (Hai si de cea din toiul noptii daca e nevoie)
            Din pacate multi diabetici nu isi permit sa testeze aceste valori de dupa masa, trecand astfel neobservate hiperglicemii si chiar hipoglicemii cu care treptat se obisnuiesc si nu le mai percep.
            Mi s-a tot repetat sa iau glicemia la doua ore jumatate dupa masa, dar am tot testat si mai devreme, de nevoie, pentru ca in sarcina nu percepeam hipoglicemiile si le vanam incepand cu o ora de la injectie...Daca nu faceam asa eram in pericol si eu si pruncul.
            De atunci am ramas cu acest obicei si cumva am ajuns sa intuiesc cand risc hipoglicemie. Am o senzatie de pericol care ma face sa fiu atenta. Uneori am 90 la varful actiunii rapidei dar simt ca nu scade, am o anumita senzatie de siguranta. Verific totusi, nu ma bazez pe mine.
             Ei bine, valorile de la aceste doua ore de dupa masa ar trebui sa fie sub 180, dupa unii 160 sau chiar 140. Bine ar fi sa fie glicemii normale. Se zice ca 180 a ramas din inertie, pentru ca era valoarea care indica ca o persoana are diabet, atunci cand depasea acest prag la doua ore dupa masa. Aceasta nu inseamna insa ca un diabetic se poate multumi cu glicemia 180 . E ca si cum te-ai putea multumi si cu complicatiile diabetului...
              Hiperglicemia are efect devastator indiferent de ora la care survine si nu conteaza daca e dupa masa sau alcandva. Conteaza doar in sensul ca acea glicemie  de dupa masa arata ca nu ai calculat bine ceva, ca se poate mai bine. In rest daca ai 180 o ora jumatate pana la testare, ai glicemie buna pe ecran la test, apoi iar creste si nu stii, nu cred ca este mare realizare. O, iar vine vorba de CGM...Chiar e un lucru bun, dar sa redea corect glicemiile.
              In timpul sarcinii am avut o perioada cand aveam glicemii bune pana la 2 ore jumatate dupa  masa, cand erau peste 130, peste tinta, si apoi iar erau bune la 3 ore. Doar cand mi se cerea test nu erau in tinte. Eram dojenita ca nu sunt bune iar eu ma gandeam cu ce afecteaza mai mult faptul ca erau la 2 ore si nu la 3, media era aceeasi...
              Cred ca ideal ar fi ca la diabetic in orice moment al zilei glicemia sa nu depaseasca 140mg/dl. Dar cred ca gradul de risc de hipoglicemii majore nedepistate si netratate corespunzator are un cuvant mai greu in treaba asta, pentru ca nu ne incalzeste cu nimic sa evitam complicatiile diabetului, dar sa murim de hipoglicemie.(ei, nici chiar asa, dar totusi hipoglicemiile mari pot da leziuni pe creier sau alte dezastre la cei care mai au si alte boli sau la copii).
            Deci ideal ar fi sub 140 sau oricum cat mai aproape de normal, dar fara hipoglicemii grave.
            Un mare obstacol in obtinerea unor tinte glicemice mici este imposibilitatea de a testa des. Cred ca pentru fiecare 3 teste lipsa se pot adauga in plus la glicata 0,5...pentru ca nu ne permitem sa riscam hipoglicemii mari. Un autocontol strict este totdeauna amenintat de hipoglicemii, fie ele si mici. Un autocontrol strict de durata duce la imposibilitaea de a mai percepe hipoglicemiile...de aici necesitatea de a avea suficiente teste sau un CGM.
           Hiperglicemiile posprandiale pot fi evitate consumand la masa alimente cu un indice glicemic mic. De asemenea exercitiul fizic are un rol pozitiv in reglarea glicemiilor posprandiale si pe toata ziua. Efectul benefic al exercitiului fizic se poate resimti si 48 ore...Si nu in ultimul rand conteaza dozarea corecta a insulinei preprandiale si deciderea momentului injectarii, calculul corect al carbohidratilor si al indicelui glicemic al combinatiei de alimente consumate la masa repectiva. Conteaza desigur si dozarea corecta a insulinei bazale. Daca de obicei glicemia de dupa 3-4 ore de la masa si preprandiala nu e in tinte inseamna ca mai trebuie marita putin bazala.
           Dupa parerea mea ar tebui testat dupa orice masa glicemia de la 60-80minute pentru a ne invata ce impact au alimentele asupra glicemiilor noastre si a ne obisnui cum sa  combinam mancarurile ,cum sa le  evitam pe cele cu impact mare asupra gliemiei posprandiale, pentru a depista greselile de calcul, pentru a preveni hipoglicemiile.
          Testul de la 2- 2,5 ore dupa masa ar trebui deja sa arate valori normale ale glicemiei, pentru ca majoritatea carbohidratilor sau metabolizat, exceptie facand amestecurile grele, indigeste.
                 Mancam ca sa traim. Mancam, ne poate creste  mai mult glicemia la noi diabeticii, de aceea pentru noi e foarte importanta testarea de dupa masa. Daca nu avem suficiente teste ne testam cand consideram ca ne ajuta mai mult sa avem un bun control glicemic, cand stim ca putem face ceva pentru a imbunatati glicemia:corectie, exercitiu fizic, luare aminte pentru alta data...
                Hiperglicemiie posprandiale provoaca in timp multe dintre complicatiile diabetului.
            
            
         
       
        
         

Un comentariu:

  1. Testele glicemice sunt scumpe, 75 lei 50 teste pana ti se dau gratuite care am inteles ca de fapt nu sunt. Pana la urma tot regimul este bulina cea mai buna. Noi spunem regim dar de fapt este modul sanatos de a te hrani.

    RăspundețiȘtergere